Toate unitățile de
învățământ desfășoară de luni, timp de o săptămâna, programul "Școala
altfel" în care elevii pot merge la muzee, biblioteci, teatru, la film, în
excursii, pot organiza în clasă discuții pe diverse teme.
Ministerul Educației a hotărât, în premieră
pentru Romania, ca in perioada 2-6 aprilie 2012, în școli să se desfășoare
programul "Școala Altfel", ceea ce presupune un orar special format
doar din activităţi cu caracter non-formal.
Este un program dedicat activităților educative
extracuriculare si extrașcolare, principalul obiectiv al acestuia fiind implicarea
elevilor si a profesorilor în activități de educație non-formală, care să pună
în valoare talentele, preocupările extrașcolare și competențele elevilor, în
domenii cât mai diverse și interesante.
Biblioteca ”Universul cunoașterii”
și-a deschis larg porțile pentru elevii și dascălii din localitate și din
împrejurimi, participând activ și susținut la activitățile pe care școala și
le-a propus a fi organizate la sediul nostru.
Clopoțelul ”Școlii Altfel” a sunat,
pentru prima dată, luni, 02.04.2012.
Primii noștri oaspeți au fost elevii
clasei I B, învățător Mircia Dascălu, de la Școala ”Garabet Ibrăileanu” Târgu
Frumos. Tema activității extracurriculare a fost ”În lumea minunată a
poveștilor”, organizată sub forma unei șezători muzical-literare.
Programul
a fost din timp pregătit de personalul bibliotecii împreună cu d-l înv. Dascălu
Mircia și a constat în vizionarea unui film animat ( ”Fata babei și fata
moșului” ), în discuții libere pe tema cititului, a bibliotecii. Spre final,
copilașii antrenați de atmosfera creată s-au lansat într-un program artistic în
care s-au luat la întrecere în recitări de poezii, cântecele de primăvară dar
și glume, bancuri care au făcut deliciul tuturor celor prezenți.
Următorii noștri oaspeți au fost
elevii Școlii ”Ion Creangă„ Târgu Frumos, îndrumați de doamnele profesoare
Geanina Vatamanu și Oana Cuciureanu. S-au vizionat filme documentare despre
marile orașe ale Europei, s-au făcut comentarii, s-au exprimat păreri, s-au
acumulat cunoștințe noi și valoroase.
Biblioteca va continua pe tot
parcursul acestei săptămâni să susțină programul ”Școala Altfel”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.