DUMITRU THEODOR NECULUŢĂ (1859-1904)
Socialist, autodidact, poetul muncitor din literatura română, s-a născut la 20 septembrie 1859 în Tîrgu Frumos şi a locuit în casa de pe strada Cuza- Vodă, la numărul 108. Fiu de ţăran sărac, Neculuţă a avut o copilărie grea şi a plecat de acasă la vârsta de zece ani, pentru a-şi câştiga existenţa. ceea ce nu i-a permis să absolve şcoala primară. După ce a absolvit clasa a II-a, a rămas orfan de tată. De atunci, până la finalul vieţii, mama lui umblă numai în haine cernite, şi pentru modul că nu comunica cu nimeni, fiind singură, foarte retrasă, localnicii o strigau: „Niculuţoaia nebuna!”. A fost nevoit ca la vârsta de 10 ani să intre calfă la o cizmărie din Iaşi. A învăţat singur şi a citit enorm, îndeosebi pe marii poeţi ai literaturii române, Mihai Eminescu şi George Coşbuc care i-au şi influenţat creaţia. Pasionat de învăţătură şi muzică, n-a avut însă posibilitatea să urmeze cursurile liceale, aşa încât a învăţat singur, stăruitor şi cu multe sacrificii, făcând şi meseria de cizmar. A locuit la Iaşi, apoi în 1890 a plecat de la Iaşi la Bucureşti unde într-o odăiţă de pe şoseaua Ştefan cel Mare, după ce isprăvea lucrul, citea şi scria până noaptea târziu, însuşindu-şi o cultură literară temeinică. Şi-a continuat şi munca de cizmar.
În 1893 s-a înfiinţat P.S.D.M.R., ocazie cu care Neculuţă s-a ataşat mişcării muncitoreşti. În 1894 a început să contribuie cu poezii, schiţe şi articole la publicaţiile: Icoana vremii, Adevărul ilustrat (1895), Lumea nouă literară şi ştiinţifică (1894-1896), Lumea nouă politică, Munca, Drepturile ţăranului şi altele. El însuşi muncitor exploatat, după odioasa trădare a „generoşilor” (1899), ia parte alături de I. C. Frimu şi alţi muncitori, la acţiunea de refacere a mişcării muncitoreşti. În 1902, când s-a înfiinţat cercul România muncitoare, Neculuță a devenit colaborator permanent al ziarului cu același nume și a publicat aici majoritatea versurilor sale, în care a înfățișat viața mizeră a proletariatului și a țărănimii sărace. La decesul său, în 17 octombrie 1904, versurile sale nu apucaseră să fie strânse într-un volum.
În 1907, o parte din poeziile sale au fost adunate în volumul intitulat Spre țărmul dreptății.
In 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
 |
| Bustul lui Dumitru Theodor Neculuţă în Parcul Carol din București |
În anul 1968, istoricul şi criticul literar Perpessicius, trimite o scrisoare familiei Polak care locuieşte în casa poetului, cu rugămintea de a fi de acord să ofere un spaţiu pentru a amenaja un mic muzeu în memoria lui Dumitru Theodor Neculuţă. Scrisoarea se pierde, sau se află la un iubitor de documente din oraş. Proiectul este abandonat odată cu dispariţia marelui eminescolog şi critic literar.
GARABET IBRAILEANU (1871-1936) 1871 La 23 mai se naște la Târgu Frumos, Garabet Ibrăileanu. Tatăl, armean de origine, se numea Teodor; mama, Maria, era fiica lui Andronic și Vartenia Marcovici din Roman.
1872 Părinții, împreună cu copilul, se mută la Roman, în casa Varteniei Marcovici.
1876 Teodor Ibrăileanu, în asociație, arendează moșia de la Poiana lui Iurașcu, din apropierea Romanului, unde se mută, la puțină vreme, toată familia. ”Aici la Poiana lui Iurașcu, va scrie peste ani G. Ibrăileanu, am cunoscut natura”.
La 17 septembrie, Maria Ibrăileanu moare, după ce dăduse naștere unei fetițe, Maria.
1877 Teodor Ibrăileanu se recăsătorește cum îi va caracteriza Ibrăileanu gestul în Amintiri ”din combinații gospodărești”.
1878 Maria Ibrăileanu, mica soră a lui Garabet, se stinge din viață.
În septembrie Garabet este înscris la școala din Bacău, dar e mutat curând la Roman, deoarece tatăl își găsise o slujbă de administrator la o moșie din apropierea orașului. Copilul se îmbolnăvește și este retras de la școală.
1879-1883 Garabet Ibrăileanu a absolvit școala primară la Roman.
1883-1887 Urmează cursurile gimnaziului Roman-Vodă, luând, din clasa a II-a, premiul întâi în fiecare an.
1887 septembrie Se înscrie în clasa a V-a a Liceului Codreanu din Bârlad.
1888 ianuarie Împreună cu alți colegi, printre care și Ionescu Raicu-Rion, înființează societatea ”Orientul”.
1889 iunie Societatea ”Orientul” se destramă prin plecarea din Bârlad a elevilor ce terminaseră liceul. La 1 iulie, împreună cu Panait Mușoiu și Eugen Vaian scoate revista Școala Nouă, care apare, până în iunie 1890. Secretar de redacție, Ibrăileanu semnează la început cu inițială, iar din numărul 3, cu pseudonimul Cezar Vraja.
1890 iunie Garabet Ibrăileanu termină liceul; în toamnă își ia examenul de bacalaureat la Universitatea din Iași.
Se înscrie la Facultatea de Litere și filozofie a Universității din Iași; în primul an frecventează toate facultățile, negăsindu-și locul.
1891 Garabet Ibrăileanu dă examene la Școala Normală Superioară. O parte din obiecte erau predate tot de profesorii facultății. Atras de febra publicistică, Garabet Ibrăileanu lasă studiile superioare pe un plan secund, examenele trecându-și-le cu întârziere. Din 1890 colabora la săptămânalul bucureștean Munca; în 1892 îl întâlnim la Adevărul și Critica socială; între anii 1893-1894, la Evenimentul literar, din octombrie 1894 până în februarie 1895 colaborează la Lumea nouă.
1894 iunie Termină Școala Normală Superioară.
1895 aprilie Susține examenul și obține licența în științele istorico-filosofice.
Cunoaște pe Elena Carp (născută pe 25 mai 1873), viitoarea soție.
1896 Traduce pentru Editura Semitca Bel-Ami, de Guy de Maupassant; semnează Cezar Vraja.
Numit suplinitor la Gimnaziul de băieți din Bacău la 1 septembrie nu s-a prezentat la post. Rămâne în Iași unde dă lecții particulare, lucrează, sub conducerea lui Al. Philippide, la Dicționarul Academiei, și își petrece timpul în preajma Elenei.
1899 aprilie Se prezintă la postul din Bacău.
1900 Este numit, în septembrie, profesor la Liceul Internat C. Negruzzi.
1901 Colaborează la Noua Revistă Română a lui C. Rădulescu-Motru.
La 5 iulie se căsătorește cu Elena Carp.
Suplinește un an, începând cu 1 septembrie, catedra de filozofie de la Liceul Național (fost Academia Mihăileană).
1902 Între lunile ianuarie-aprilie își susține examenul de capacitate pentru a deveni profesor titular.
Se naște Maria, unicul său copil.
Pe 1 septembrie este numit profesor provizoriu de limba română și la Liceul Militar din Iași.
1904 În martie, aprilie și mai face o călătorie în străinătate împreună cu soția sa: Austria, Germania, Italia, Elveția.
1906 martie Apare la Iași Viața Românească, director C. Stere și Paul Bujor, secretar de redacție Garabet Ibrăileanu. Până la 1 iulie 1908 redacția revistei a fost în casa lui Ibrăileanu; după mutarea redacției, cenaclul literar continuă în același loc.
1907 La 18 decembrie, Ministerul îi acordă titlul de profesor definitiv.
1908 Pe 1 septembrie este numit profesor suplinitor la catedra de Istoria literaturii române moderne a Facultății d litere din Iași.
1909 Îi apare volumul Scriitori și curente; în perioada februarie-martie se internează la sanatoriul Sf. Elisabeta București.
1911 Redactează o detaliată biografie ce va apare postum sub titlul Amintiri din copilărie și adolescență.
Pe 5 noiembrie, Ibrăileanu pierde postul d suplinitor, ministerul numind în locul lui pe Eugen Lovinescu, doctor în litere la Paris și docent universitar.
În decembrie, G. Ibrăileanu se înscrie la doctorat.
1912 Publică teza de doctorat: Opera literară a d-lui Vlahuță, în urma căreia primește titlul de doctor. În iunie Consiliul facultății propune numirea lui Ibrăileanu la aceeași catedră, iar ministerul acceptă. De acum înainte, viața lui Ibrăileanu se va împărți între revistă și Universitate.
1916 august Viața românească își încetează activitatea.
1918 Între aprilie-septembrie, G. Ibrăileanu scoate cotidianul Momentul.
În octombrie Academia Română îi respinge candidatura.
1919 Din februarie până în decembrie apare revista săptămânală Însemnări literare.
Ține, la îndemnul lui Tr. Rainer, un ”curs popular” despre literatura română la Institutul Anatomic din Iași.
1920 martie Reapare revista Viața românească.
Scoate volumul Note și impresii.
1921 Apar volumele: După război, Scriitori români și străini.
1924-1925 Redactează Adela într-o primă versiune, pe care o citește soției și prietenilor.
1927 Lucrează la o ediția a poeziilor lui Eminescu ce va fi editată în 1930 de Cultura națională. În același an apar volumele: Studii literare și Privind viața. Tot din 1930, redacția Vieții românești se mută la București, editată fiind de Adevărul.
1933 ianuarie Se retrage de la conducerea revistei care va reveni lui M. Ralea, director pentru partea ideologică și politică, și G. Călinescu, directorul părții literare și artistice.
În mai apare romanul Adela.
În iunie i se conferă premiul național de proză.
1934 Boala se agravează; în aprilie suportă la București o intervenție chirurgicală; spre toamnă este internat la sanatoriul ”Casa Diaconeselor” din București.
1936 În noaptea de 10 spre 11 martie 1936, Ibrăileanu a părăsit lumea celor vii; la 12 martie corpul profesorului a fost incinerat; un sfert de oră i s-a cântat andantele și Simfonia pastorală a lui Beethoven.
GRIGORE TRANCU – IAŞI (1874-1940)
![]()
Contribuţia lui Grigore Trancu-Iaşi la dezvoltarea gândirii economice în România s-a făcut prezentă nu atât prin elaborarea unui sistem teoretic propriu ci prin activitatea lui ministerială şi didactică. De admirat atitudinea lui de a nu uita de unde a plecat şi cât a putut a susţinut oraşul atât din punct de vedere economic, financiar cât şi cultural. În perioada lui s-a realizat Monumentul Eroilor, căzuţi în Primul Război Mondial, din cimitirul localităţii, înfiinţarea unei şcoli cu caracter tehnic şi multe altele pentru binele acestui oraş pe care l-a iubit şi preţuit cum numai o personalitate de anvergura lui putea să o facă. Datoria noastră este de a-l eterniza pentru târgoveţii noştri şi ca un reper, model pentru noua generaţie, de care tinerii noştri au mare nevoie, acum.
GRIGORE TRANCU – IAŞI (1874-1940)
Contribuţia lui Grigore Trancu-Iaşi la dezvoltarea gândirii economice în România s-a făcut prezentă nu atât prin elaborarea unui sistem teoretic propriu ci prin activitatea lui ministerială şi didactică. De admirat atitudinea lui de a nu uita de unde a plecat şi cât a putut a susţinut oraşul atât din punct de vedere economic, financiar cât şi cultural. În perioada lui s-a realizat Monumentul Eroilor, căzuţi în Primul Război Mondial, din cimitirul localităţii, înfiinţarea unei şcoli cu caracter tehnic şi multe altele pentru binele acestui oraş pe care l-a iubit şi preţuit cum numai o personalitate de anvergura lui putea să o facă. Datoria noastră este de a-l eterniza pentru târgoveţii noştri şi ca un reper, model pentru noua generaţie, de care tinerii noştri au mare nevoie, acum.
Câteva date care ne vor face mândrii de oraşul nostru şi că trecutul este treapta de a consolida viitorul. Să-i luăm exemplu!
Personalitate marcantă din punct de vedere politic, economic şi cultural, fost ministru, profesor universitar, aparţine unei vechi familii moldoveneşti de obârşie armenească. Strămoşii săi se află menţionaţi într-un hrisov domnesc din anul 1613, cu ocazia vânzării unei moşii de către Armeanca, văduva unui anume Trancu (Treanholian). Aceştia s-au împrăştiat, cu timpul, în toată Moldova, ulterior şi în Muntenia, înrudindu-se prin căsătoriile efectuate cu mari familii armeneşti. Tatăl său, Lazăr, a fost negustor în Tîrgul Frumos şi ajutor de primar. Mama, pe nume Ana, se trăgea din cunoscuta familie Ciomac din Botoşani. Iată ce menţionează Marta Trancu-Rainer (1875-1950), prima femeie chirurg din România, membra a Academiei de Medicina din România si membra de onoare a Societăţii de Biologie din Bucureşti, sora mai mică a lui Grigore Trancu-Iaşi, în legătură cu copiii lui Lazăr Trancu: „Am fost opt copii: trei băieţi şi cinci fete. Dintre ei, un băiat şi trei fete au murit de mici, într-o epidemie, se pare de difterie. Cel mai mare dintre noi era Grigore Trancu-Iaşi, de care am fost strâns legată. Mă preţuia şi mă asculta foarte mult, deşi eram cu doi ani mai mică decât el. Până la adânci bătrâneţi eu i-am spus: băieţelul, iar el îmi scria chiar atunci când aveam 60 de ani: îngrijeşte-ţi sănătatea, puiule… A învăţat întotdeauna foarte bine şi marea lui bucurie era când, copil mic fiind, intra în Tîrgul Frumos călare şi cu coroana de premiant pe cap”.
Ceva mai târziu, îl vom vedea pe Grigore Trancu-Iaşi angajându-se în viaţa politică. La început în cadrul Partidului Naţional-Liberal, izbutind să fie ales deputat în 1914. În timpul vremurilor tulburi, o parte din parlamentarii liberali îşi arată nemulţumirea faţă de condiţiile deplorabile în care a fost angajată intervenţia armată a României în cel dintâi război mondial. Printre ei şi Grigore Trancu-Iaşi. Se gândeşte să pună bazele unui partid al muncii (1917), dar care se destramă după un an. Despre această epocă şi mai ales despre drumul pe care îl apucă Grigore Trancu-Iaşi, ne vorbeşte liberalul de mai târziu,Dan A. Lăzărescu, într-un articol din „Ararat”:„Mai reticent, Grigore Trancu-Iaşi s-a lăsat atras de uriaşa popularitate a generalului Alexandru Averescu, învingătorul de la Mărăşti, care va pune în anul 1918 bazele Ligii Poporului, transformată, ulterior, în Partidul Poporului. În al doilea guvern prezidat de către generalul Alexandru Averescu, în martie 1920, Grigore Trancu-Iaşi a izbutit să obţină înfiinţarea ministerului Muncii şi Ocrotirilor sociale, al cărui întâi titular a fost el. În această calitate, el a desfăşurat o excepţională activitate parlamentară şi administrativă, obţinând votarea de către Parlament a legii conflictelor de muncă (proiectul fiind elaborat de el personal, în 1920); a legii sindicatelor profesionale (idem, 1921); a legii privind vagabondajul şi cerşetoria (idem, 1921); a legii încurajării construcţiilor; a legii plasării în câmpul muncii (1921) etc.
Neuitând de unde a plecat a înfiinţat în Târgu Frumos şi cu ajutorul, prietenului, preotul econom N. Dărângă, un gimnaziu şi o şcoală de ucenici. A înfiinţat corpul experţilor contabili din România. Rămas credincios generalului Averescu, până la moartea acestuia în 1938, Grigore Trancu-Iaşi a făcut parte şi dintr-al treilea guvern prezidat de general (martie 1926-iunie 1927), de asemeni în calitate de ministru al Muncii. Se afla la Geneva ca reprezentant al României la B.I.T. (Bureau internaţional du Travail), când guvernul Averescu a fost înlăturat. Rămas fără mijloace financiare la Geneva, Conu Grigore a expediat, cu ultimii săi franci elveţieni, la Ministerul Muncii, celebra şi laconica telegramă: „Imposibil plecare, imposibil şedere...!” Partidul Poporului nu a mai revenit niciodată la putere şi Conu Grigore s-a consacrat în continuare, ca avocat al celor săraci, oropsiţi şi nedreptăţiţi, a căror providenţă a fost necontenit. „Nici un apel al deznădejdii nu a rămas vreodată fără ecou în inima lui caldă; de o sensibilitate fără de pereche, sufletul lui vibra la contactul suferinţei, mâna lui alinta cu duioşie frunţile apăsate de mizeria materială şi morală” a scris despre el, un coleg de barou.
Un gest umanitar, ia pe băiatul vioristului Munteanu din Târgu Frumos, la Bucureşti, şi se ocupă de educaţia lui până ajunge un renumit avocat. Ca ministru al Muncii, lui Grigore Trancu-Iaşi i se datorează înfiinţarea unor instituţii cum ar fi: Camera de muncă, pentru soluţionarea litigiilor, spitale şi dispensare de specialitate etc. Legislaţia asupra muncii şi a Ocrotirilor sociale a făcut ca România să fie printre primele ţări europene cu astfel de instituţii. O lege care a apărut sub girul lui, cea a încurajării construcţiilor, s-a numit chiar „Legea Trancu-Iaşi” prin care erau scutiţi de impozite, pe timp de 10 ani, învestitorii de clădiri noi.
Ca profesor universitar la Academia Comercială din Bucureşti, Grigore Trancu-Iaşi a predat cu strălucire la catedră ştiinţa contabilităţii, a corespondenţei comerciale. El este „autorul” Corpului de experţi contabili. Promotor al noului, Grigore Trancu-Iaşi a fost unul dintre primii jurişti-economişti, care a intuit latura dezvoltării tehnice a aviaţiei comerciale şi a traficului aerian internaţional de mărfuri şi pasageri, ca mijloc de promovare a comerţului. A fost primul care a trasat jaloanele unei reglementări de drept aerian, o lucrare de-a sa fiind însuşită din anul 1928 de Societatea Naţiunilor de atunci de la Geneva, şi recomandată statelor membre. Autor al unor numeroase lucrări de drept comercial şi de contabilitate, a întrevăzut nevoia colaborării cu capitalul străin (vezi lucrarea sa scrisă încă în anul 1923: „Colaborarea cu capital străin”). Meloman, se pare că ar fi fost, după cum mărturisesc prietenii lui contemporani, autorul versurilor pe care ofiţerul de muzică militară Ivanovici a compus celebrul vals „Valurile Dunării”. Grigore Trancu-Iaşi a fost una din cele mai simpatice figuri de armean dintre cele două războaie mondiale.
Sursa : DAN FRIPIS
Dintre personalitatile care au trecut pe la Targu Frumos se pot aminti:
- Vasile Alecsandri, care in vechiul rates (han) s-a intalnit cu Paulina Lukasiewicz, viitoarea Paulina Alecsandri.
 |
| Vasile Alecsandri |
- Costache Negruzzi
- De aici isi lua Mihail Sadoveanu carutasii lipoveni cu care mergea la vanatoare in padurile Braiestilor.(Vol "Tara de dincolo de negura",capVIII-"Ploaia,in padure departe").
- Stefan cel Mare si Petru Rares ,de la acesta din urma se pastreaza in centrul orasului o biserica ridicata de sotia sa Doamna Elena.
 |
| Ion Neculce |
Ion Neculce(1672-1745) cronicar si primul scriitor-a trait o parte din viata la mosia sa de la Prigoreni(la cel mult 4 km. de Targu Frumos),unde a fost si inmormantat.
- Petru Poni (1841-1925)-chimist si minierolog,pioner al invatamantului chimic din tara noastras-a nascut la Sacaresti comuna Cucuteni,nu departe de Tg Fumos.Scoala primara o urmeaza la Targu Frumos.
- Dumitru Teodor Neculuta(1859-1904),poet cu idei socialiste,s-a nascut la Targu Frumos si era de profesie muncitor cizmar.
 |
| Garabet Ibraileanu |
- Garabet Ibraileanu(1871-1936)este,credem,personalitatea cea mai marcanta dintre oamenii de seama ai tarii noastre,legati direct de Targu Frumos.
La Tg. Frumos, a copilarit Grigore Trancu - Iasi (primul ministru al muncii in guvernul Averescu) si sora sa Marta Trancu Rainer prima femeie chirurg din Romania.
 |
| Casa de cultura-Garabet Ibraileanu |
Personalitati importante care au plecat din orasul nostru: Emilian Marcu (poet), Valentin Talpalaru (poet), Constantin Munteanu (prozator, scenarist), Lucian Merisca (scriitor SF, redactor Radio Iasi), Eugen Plesca (fost primar al Sectorului III din Bucuresti si fost prefect al capitalei), Constantin Muntean (fost director de imagine – TVR Iasi), Roman Stefan (fost consilier al prefectului).
SCRIITORI CONTEMPORANI
Clasele V-Vlll sunt de asemenea absolvite la Târgu Frumos unde sub bagheta unor profesori precum Angela Tilică, regretatul Ioan Ionel, Delia Gribinişan este îndrumat pas cu pas către taina ştiinţei de carte şi dragostea pentru solva scrisă.
Absolvent în 1990 al unui liceu economic din Bucureşti, Cristian Petru intră la cursurile de zi ale Universităţii ,,Titu Maiorescu”, facultatea de jurnalism şi publicistică. O absolvă în 1994 . Încă de pe băncile facultăţii colaborează la prestigioase publicaţii precum ”Flacăra”,”Tineretul liber”, ”Expres Magazin”,”Curierul naţional”. Din 1992 este angajat în cadrul cotidianului de prestigiu ”Evenimentul zilei” paralel coordonând şi publicaţiile lunare ”Jertfa”,”Speranţa”,”Caleidoscop” dedicate memoriei eroilor revoluţiei.
Din 1996 până în 1998 devine asistent editor în cadrul revistei ”Privirea” şi a suplimentelor acesteia ,,Ambient”,”Arsenal”, ”Aristocrat”, editate şi conduse de către reputatul jurnalist Mihai Tatulici.
Din 1998 este angajat al cotidianului ”Curentul” editat de omul de afaceri Sorin Vântu. În cadrul acestui cotidian se ocupă de coordonarea departamentului mass-media şi de suplimentul săptămânal al ziarului ,,Curentul”.
Între 2000 şi 2003 este redactor sef adjunt apoi director de marketing al revistei lunare ,,Sănătatea noastră”, publicaţie pe care reuşeşte să o îmbunătăţească din punct de vedere calitativ şi al numărului de pagini, ajungând cu timpul una din revistele lunare de prestigiu în care sunt tratate problemele medicinii naturiste şi alopate.
De-a lungul timpului Cristian Petru Popovici a publicat diferite articole în publicaţiile: Ecran Magazin - Braşov (unde preţ de câteva luni a deţinut şi funcţia de coordonator al subredacţiei Bucureşti), Femeia, Jurnalul afacerilor, Evenimentul de Iaşi, Jurnalul de Bucureşti , Romania liberă, Bliţz Magazin, Magazin Internaţional, Tricolorul şi cotidianul gratuit Metrobus.
Cristian Petru Popovici a avut numeroase apariţii în mass media audio, video şi presă scrisă în calitate de jurnalist şi scriitor. Astfel despre activitatea sa literară au scris ,,Curierul zilei” - Piteşti,”Argeşul liber” - Piteşti,”Lumina” - publicaţie a oraşului Târgu Frumos, ”Literatorul” - articol semnat de profesorul şi criticul Marcel Crihană, ”Săptămâna bucureşteană”- articol semnat de criticul şi omul de televiziune Dan Claudiu Tănăsescu, revista lunară ”Unica”,”Destine” - revistă literară condusă de poetul Ion Machidon, cotidianul ,,Realitatea românească”, ,,Evenimentul zilei”,”Viaţa medicală”. În calitate de jurnalist şi scriitor Cristian Petru Popovici a fost invitat la emisiunile ,,Revista presei” făcută de Radu Moraru la matinalul Antenei 1, la emisiunea ,,Rendez-vous” la Tele 7 abc, realizată de Mirela Dobre şi Şerban Diaconescu, la ,,Am întâlnit şi români fericiţi” realizată la PRO TV de către Mihai Tatulici, la ,,Surprize, surprize”, emisiune realizată de Andreea Marin şi la postul local TV Piteşti cu ocazia lansării acolo a volumului de poezii ,,Poeme pentru lacrimile mamei”. Posturile de radio care l-au avut ca invitat pe Cristian Petru Popovici sunt Radio Tinerama la emisiunea dl. Cornel Ciomâzgă, Radio Zet, Radio Piteşti, 2m+, Radio 3 net, Radio Oltenia într-o emisiune realizată de regretatul om de litere şi pasionat comentator sportiv Sebastian Domozină.
În calitate de scriitor rămân posterităţii
(cine nu speră şi nu visează la asta !? ) următoarele cărţi care sunt scrise de
Cristian Petru Popovici Obsesii personale, volum de poeme
debut în 1993, Iluzii paralele -
poezie şi proză în anul 1994 pentru care ia şi premiul din partea Fundaţiei
Culturale ,,Destine". În 1995 vede lumina tiparului volumul de poeme Sunt
un om normal. În 1996 îi apare volumul Singurătatea ca mit fundamental
. Un an mai târziu apare un nou volum de versuri intitulat Ultimul catarg. În 2000
iese pe piaţă cu volumul de poezii intitulat Poeme pentru lacrimile mamei.
Şi în 2003 cu volumul Infinitul
din poarta casei. Această carte a fost lansată şi la Târgu Frumos de
către oficialităţile locale.
Din octombrie 2003 pune pe picioare Editura
PubliFan Mediaşi revista lunară Magazin Terapeutic unde, şi în prezent, este
„inima” şi redactorul şef a unei publicaţii cu totul şi cu totul aparte. O
revistă care cuprinde noutăţi din domeniul medicinii alopate, complementare, ayurvedice,
homeopate, veterinare şi cosmetologice, dar şi articole despre, şi ce se mai
întâmplă, în Târgu Frumos.
N-AM
SĂ MAI PLEC DE-ACASĂ
N-am
să mai plec de-acasă niciodat
În
lumea plină de dureri ascunse
În
lumea mare, plină de păcat
Şi
de mistere triste, nepătrunse.
Şi
n-am să mai alerg nicicând spre lume
Să-mi
frângă ea şi aripile moi
Pe
care începutul mi-a scris un nume
Care
se şterge sub multele ploi.
Şi
n-am să mai plec nicicând din cetatea
Creată
de lumea poveştilor fine
Şi
n-am să-mi mai caut pe lume dreptatea
Adusă
de alţii din zări mari, străine.
N-am
să mai plec de-acasă niciodat
În
lumea plină de nines tristeţi
În
care-mi miroase a zori de păcat
Şi
a pierdute în noi tinereţi!
CĂTRE
CASĂ
Mereu
revin cu gândulcătre casă
Mereu
mă simt încorsetat şi rece
-Pe-oriunde
viaţa mi se va petrec-
Dacă
nu am în mine acel acasă.
Pot
fi şi cerşetor pot fi şi rege
Mă
poţi urâ de vrei, însă mă lasă
Dacă
nu poţi prietene-a-nţelege
Că
pentru mine un drum de vis e-acasă.
Mă
poţi lega de visul de o vară
Şi
îmi poţi pune orişce pe masă
Încovoiat
în drumul de o seară
În
orice început e un ... acasă.
DOAMNE,
TE ROG...
„Doamne,
te rog nu ma trimite-n Rai
Am
fost un păcătos, ce să mai...
Am
înjurat secundele-n tăcere
Şi
n-am ştiut să dau o mângâiere.
Am
fost o răutate-ntruchipată
Şi
am pe suflet pată lângă pată
Mi-am
păcălit până şi viaţa-amară
Făcându-mi-o,
zic unii, mai uşoară.
Doamne,
te rog în Rai nu mă trimite
La
ce conştiinţă am nimeri nu m-ar admite,
La
câte am ascuns în inima-mi tăcută
Aş
fi un prizonier ce-ar merita cucută.”
„Tinere
domn să îţi spun cinstit
Te
las să supraveţuieşti, aicea, negrşit
Nu
te iau cu mine, iar anii nu ţi-i scad
Te
las pe pământ, să-nveţi ce-nseamnă iad”!
CINE
V-A SPUS?
Şi
cine v-a spus că am aripi de ceară ?
Că
zborul meu trist e înfrânt chiar din start,
Că
lumina din mine e gata să piară
Că
ulciorul din soare e spart ?
Şi
cine v-a spus că am doruri în suflet?
Pierdute
prin stele zecile de făclii,
Că
viaţa mi-e drumul pe care mai cuget
Că
amintirile îmi vor fi încă vii
Şi
cine v-a spus că păşesc spre neanturi?
Cu
tristeţea-n privire, cu părul vâlvoi
Că
viaţa o trăiesc între muchii şi cânturi
Şi
dimineaţa mi-e strivită de vise-noroi?
Şi
cine v-a spus că am aripi de ceară?
Că
lumea în care trăiesc e un bluff?
Că
zborul din mine e gata să piară
Şi-odată
cu el să mă pierd în văzduh...
PRIN
NICI O GARĂ
Prin
nici o gară nu-mi mai trece trenul,
Prin
nici o lume nu mă regăsesc,
Azi
mi-am pierdut până şi antrenul
De
a zâmbi prosteşte, nefiresc.
Prin
nici o lume nu-mi mai zboară visul
Prin
nici un timp nu mă mai pot opri
Nu-mi
umpleţi capul cu prostii că paradisul
E
visul dimineţii şi speranţa de a fi
Prin
nici o vară nu-mi mai zboară gândul,
Adulmecă
doar toamnele târzii;
Prin
nici o umbră nu-mi regăsesc pământul
Şi
disperarea nopţilor pustii.
Prin
nici o garănu-mi mai trece trenul
Prin
nici o lume nu mă regăsesc
Aproape
că mi-am şi pierdut antrnul
De-a
învăţa minunea să trăiesc.
Cu Huidu am făcut de asemenea cred două sau trei interviuri. Spontan, simpatic dar de aici şi până a deschide în prima săptămână a anului ştirile cu accidentul său e cale lungă totuşi. Nu-i cântaţi prohodul! Omul e tânăr, e în putere şi e la ... Viena. De înţeles acest lucru până la urmă. Mai greu de înţeles de ce şi Teo e tot acolo pentru un diagnostic destul de simplu totuşi la prima vedere ... Chiar atât de fraieri să fie medicii noştri încât să facă transplante de ficat, rinichi şi alte cele dar boala doamnei Teo să nu o ţină în frâu? Ori e o modă şi cu Viena asta deschisă de domnul preşedinte căruia nu i-au plăcut medicii noştri şi îi pute sistemul medical românesc şi hop la Viena. Şi atunci de ce nu face nimic nici el şi nici omul politic Teo Trandafir pentru ca medicii să rămână în ţară şi să facă aici performanţă? Pentru că dacă erau aşa de fraieri nu cred că îi primeau cei din străinătate cu braţele deschise şi nici nu cred că veneau din străinătate studenţi să înveţe medicina în România. Dar e mai simplu interesul personal. Poporul? Dă-l în mă-sa! E bun din cinci în cinci când îi dai câte un litru de ulei sau o găleată cu diverse însemne electorale. Şi uite aşa după moda deschisă de dom preşedinte nu ne vom mai adresa medicului de familie pentru un guturai banal ci vom vrea să fim consultaţi de distinsul profesor Irinel Popescu, iar pentru eliminarea apendicelui vom merge nu la Viena ci direct la Paris! Asta pentru cei care au bani, restul dă-i în colo să crape. S-or găsi alţii care să ne voteze ...
