Cât
de mult iubesc elevii biblioteca am constatat și în această săptămână de
”Școală altfel”. Sediul nostru a fost aproape neîncăpător pentru cei care au
dorit să ne viziteze și să-și desfășoare activitățile extrașcolare la noi.
Rând pe rând, pe parcursul întregii
zile, biblioteca a fost asaltată de elevi de la clasele cele mai mici până la
cele mai mari de la toate școlile din localitate.
Miercuri, 04 aprilie, oaspeții
noștri au fost elevii claselor a VII-a și a VIII-a de la Școala ”Ion Creangă”,
iar după amiază, ne-au vizitat elevii Școlii speciale pentru copii cu
deficiențe de vedere ”Moldova”. S-au vizionat scurtmetraje după opera lui
Caragiale, dar și filmulețe de dezvoltare personală; s-au făcut comentarii și
recenzii la aceste filmulețe. Cu toții, atât elevii, cât și cadrele didactice,
dar și personalul bibliotecii au petrecut momente deosebite, de deconectare,
recreere și confort cultural.
Joi, 5 aprilie, oaspeții noștri au fost
elevii clasei a VIII-a de la Liceul ”Ion Neculce” , după care au urmat
prichindeii de la clasele I-a A și a IV-a A de la Școala ”Ion Creangă”,
însoțiți fiind de doamnele învățătoare Gorgos Liliana și Botezatu Maria. Au
vizitat și au aflat tot ce se întâmplă într-o bibliotecă și spre final ne-au
oferit un frumos program artistic. Ne-am bucurat cu toții de clipele frumoase
petrecute împreună și am legat prietenii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.