Clubul de șah
Clubul de șah a avut o activitate intensă și
pe perioada vacanței de vară. Sub îndrumarea atentă a d-lui învățător Verdeș
Iacobiță, copiii – membrii clubului – au fost antrenați în fiecare luni
începând cu ora 10.00 la sediul bibliotecii. Pe lângă membrii vechi, au venit
și alți copii care au vrut să cunoască tainele acestui sport, așa încât la
momentul de față sunt 38 de membri permanenți.
Pe 29 august 2012 am organizat Cupa vacanței
la șah, competiția fiind deschisă tuturor doritorilor cu vârsta până în 14 ani.
Concursul s-a derulat pe două categorii, fete și băieți și a avut loc la Casa
de cultură ” Garabet Ibrăileanu” Tg. Frumos. Competiţia
a însemnat un succes de participare, copiii testându-şi abilităţile şi
măiestria, în practicarea ,,sportului minţii".
„Concursul s-a desfăşurat într-o atmosferă
incitantă, cu un bun nivel de joc, constituindu-se într-o veritabilă verificare
a cunoştinţelor teoretice şi experienţei acumulate pe parcursul unui an de pregătire
şahistică. Merită evidenţiată prestaţia din ce în ce mai bună a lui Bucsai
Constantin, elev în clasa a IV-a, campionul de anul acesta, care a câștigat și
Cupa 1 iunie 2012 la șah.” , ne-a menţionat d-l învățător Verdeș Iacobiță, care
a și arbitrat acest concurs.
Iată și ceilalți câștigători:
La categoria fete:
Locul I – Radu Elena, clasa a VI-a
Locul II – Ababei Ștefania, clasa a VI-a
Locul III – Melinte Ștefania, clasa a III-a
La categoria băieți:
Locul I - Bucsai Constantin, clasa a IV-a
Locul II – Peiu Dragoș
Locul III -
Pralea Andrei
Premierea concurenţilor câştigători a constat
în: diplome de participare (pentru toţi copiii), medalii, cupe, cărți din
bibliografia școlară și dulciuri. Menționăm aici sprijinul deosebit acordat de
Primăria orașului Tg. Frumos care a asigurat aceste frumoase premii.
În timpul concursului, toţi copiii au dat
dovadă de răbdare, tenacitate şi perseverenţă, manifestându-se constant cu
fair-play, seriozitate şi atitudine prietenească unii faţă de alţii. Momentul
final de premiere i-a regăsit într-o atmosferă caldă, intimă şi plină de
satisfacţii nu doar individuale.
Felicitări tuturor !!!
Clubul de șah își reia activitatea începând
cu data de 08.09.2012, la sediul bibliotecii. Întâlnirile vor avea loc în
fiecare sâmbătă între orele 10.00-12.00. Pentru noi membri, înscrierile se fac
în perioada 08-30 septembrie 2012, în fiecare zi la sediul bibliotecii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.