Vineri, 27 mai 2011, Primăria orașului Târgu Frumos, la inițiativa d-lui primar jr. Gheorghe Tătaru, a invitat în urbea noastră o mare personalitate a vieții românești, Cristian Tudor Popescu, jurnalist, scriitor, eseist, profesor la IATC București (Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale).
Nu este prima dată când în oraşul nostru se organizează astfel de întâlniri, amintim aici vizita prințului Radu de România în 2007, a drd. diacon Adrian Sorin Mihalache de la Fundația Solidaritate și Speranță Iași în 2010, a actorului Horațiu Mălăiele în 2011, toate aceste acțiuni având ca principal obiectiv dialogul cetățenilor orașului nostru cu mari personalități românești.
Începând cu ora 16.00, în Sala mare a Primăriei, într-o atmosferă distinsă, selectă, de calm intelectual, dar mai ales apolitică, în fața unui public numeros, Cristian Tudor Popescu a vorbit despre subiecte variate: jurnalism, situația actuală a tinerilor români, televiziune, sport, răspunzând cu plăcere tuturor întrebărilor ce i-au fost adresate.
Tinerii aspiranți la meseria de jurnalist au insistat pe acest subiect încercând să afle de la C.T.Tudor care este secretul acestei profesii. Li s-a răspuns tranșant: „jurnalismul înseamnă cinste și gramatică”, așa cum spunea Tudor Arghezi. Din păcate, în presa românească cele două noțiuni lipsesc, mai mult de atât starea presei se află într-o continuă degradare și alterare din cauza intereselor financiare, acesta fiind și motivul pentru care în 2008 a demisionat din Clubul Român de Presă, refuzând de atunci să mai facă jurnalism. Totuși, pasiunea pentru cinema nu l-a lasat să părăsească scena mass-media, actualmente prezentând pe PRO CINEMA filmul de la ora 10 seara.
Vorbind despre Târgu Frumos, C.T. Tudor a povestit despre experiența tristă pe care a trăit-o aici, când venind la înmormântarea prietenului său, Dan Merișcă, una din personalitățile locale marcante, a fost puternic impresionat de acest eveniment. Nu a crezut atunci că peste 20 de ani va reveni în acest oraș și va împărtăși idei cu ”frumușenii”, cum îi place să îi numească pe locuitorii orașului nostru.
Tot mai des în oraşul nostru Tg. Frumos, ne vizitează personalităţi marcante,din mai multe domenii, bineânţeles la invitaţia d-lui primar Tătaru Gheorhe. Sunt mândră de aceste evenimente care inevitabil ne ridică şi nouă cetăţenilor de rând al oraşului nivelul de cultură prin dialogul purtat cu invitaţii. Oraşul nostru a căpătat treptat o cu totul altă înfăţişare. Are un aspect întradevăr de orăşel curat şi de ce nu şi cu oameni mai educaţi şi iubitori de cultură. deşi d-l Tudor Cristian Popescu este o persoană cunoscută ca f.cultă şi cunoscător în multe domenii, am făcut faţă şi noi dialogului şi întrebărilor puse de acesta. Mai în glumă mai în serios,la una din întrebările adresate de d-l primar, dânsul s-a exprimat că la cam lăsat în ceaţă. Deci...avem un reprezentant al urbei noastre, destul de pregătit. Îi mulţumim d-luiTătaru şi aşteptăm ca şi pe viitor să avem parte de astfel de experienţe. Nicolina Petrov.
RăspundețiȘtergereO zi minunată.Intălnirea cu C.T.Popescu a fost un vis.
RăspundețiȘtergere