miercuri, 15 iunie 2011

Biblioteca orăşenească Tg. Frumos şi Centrul Papi-acces nelimitat la cunoaștere-SECȚIA PENTRU NEVĂZĂTORI

Lipsa totală a vederii sau afectarea gravă a acesteia nu reprezintă o barieră între copil și cunoaștere pentru cei de la Liceul pentru elevi cu deficienţe de vedere cu clasele I-XII ,,Moldova" din orașul Târgu Frumos.
Proiectul de colaborare dintre Liceul ”Moldova”, Biblioteca orășenească Târgu Frumos și Centrul PAPI are ca principal obiectiv exact acest motiv – optimizarea accesului la lectura, cunoaștere și educație a copiilor cu deficiențe de vedere, astfel încât aceștia să dobândească o cât mai mare independență în formarea lor personală.
 În acest sens, Biblioteca orășenească, prin grija deosebită a autorităților locale și a personalului angajat, a reuşit, începând cu anul 2006, înfiinţarea unei Secţii speciale cu cărţi în formate accesibile persoanelor cu deficienţe de vedere sau citire. 
Mai mult de atât, pe baza protocolului de colaborare nr. 37/30.04.2009  încheiat  cu Fundația Cartea călătoare, Biblioteca a reușit achiziționarea de cărți în format Daisy și playere Daisy care înlesnesc lectura și îmbogățirea cunoștințelor pentru cei cu probleme de vedere. O carte în format audio Daisy ( Digital Accessible Information System - sistem digital de acces la informaţii), permite reproducerea mult mai exactă a structurii cărţilor tipărite. Folosind un player Daisy, un aparat simplu de mânuit, asemănător unui CD-player din comerţ, cititorul poate sări la o anumită pagină, poate sări din cuprins la un anumit capitol, dintr-un paragraf în altul, poate să reia o frază anterioară, poate sări peste notele de subsol. Foarte important: player-ul Daisy permite lectura cu viteză mărită fără ca aceasta să altereze timbrul lectorului.
Pe lângă împrumutul de carte electronică și aparatură specifică, care este un serviciu intens solicitat, la sediul Bibliotecii au loc întâlniri săptămânale, acțiuni cultural-educative, expoziții cu lucrări efectuate manual de către elevii cu deficiențe de vedere. De asemenea, Centrul PAPI, cu ajutorul aparaturii din dotare, respectiv calculatoarele și căștile audio, oferă audiții muzicale și de teatru.
Menționăm și subliniem cu această ocazie ultima activitate comună derulată la sediul Bibliotecii – expoziția cu lucrări realizate în tehnica origami 3D de către copiii de la Liceul  ”Moldova”, care a avut loc în perioada 1-10  iunie 2011.
În cadrul proiectului educațional ”Creații prin ochii mâinilor”, elevii cercului de creație manuală de la Liceul "Moldova", sub îndrumarea coordonatorilor prof. Anca Nane și prof. Irina Szilagyi, au realizat adevărate creații artistice folosind tehnica origami. Pentru serbările copilăriei prilejuite de ziua de 1 iunie 2011, micii artiști de la Liceul Moldova au acceptat invitația noastră de a-și expune lucrările în incinta instituției  noastre. Toți iubitorii de frumos au avut astfel ocazia de a se bucura de un moment eminamente agreabil, de înaltă ținută artistică.

Un comentariu:

  1. Anonim1:35 p.m.

    De multe ori marile lectii de viata vin de la cine te astepti mai putin!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.